Proceduri de resuscitare
Singura metodă corectă de respirație artificială este procedeul »gură-la-nas-la-gură«. Pentru aplicarea acestui procedeu, mai întâi trebuie poziționată capul bolnavului astfel încât să fie ridicate cât mai mult bărbia și maxilarul inferior (fig. 1, 1. parte). Trebuie îndepărtate murdăria (mâlul etc.), dinții artificiali (protezele) din gura bolnavului și trebuie avut grijă ca limba să nu alunece înapoi și să nu obtureze căile respiratorii.
Respirația artificială o efectuăm inspirând cât mai mult aer proaspăt și «suflând» în gura - nasul bolnavului (fig. 1, 2. parte). Pentru a evita infecția, putem pune o batistă subțire peste gura bolnavului. În aerul pe care îl expirăm există încă suficient oxigen pentru cel rănit. În paralel cu efectuarea respirației artificiale trebuie să se apese într-un ritm ușor toracele bolnavului în zona inimii (a se avea grijă să nu se fractureze coastele!), pentru a sprijini circulația sângelui prin comprimarea inimii. Când relaxăm toracele, inima se poate umple din nou cu sânge și astfel realizăm respirația artificială și activitatea inimii. Acest lucru trebuie continuat până când bolnavul începe să respire singur și până când inima lui pornește din nou (fig. 1, 3. parte), respectiv până sosește medicul.

FIGURA 1
Intoxicația cu substanțe necorozive apare în urma ingerării unor cantități greșite sau excesive de medicamente, ciuperci și alimente contaminate cu bacterii din grupa paratifoidă.
Dacă apare o astfel de intoxicație, primul și cel mai urgent lucru este golirea stomacului și a intestinelor pacientului. Din stomacul gol, lichidul poate ajunge în intestine în 10 m min., iar substanțele solide, în funcție de calitate și cantitate, în 1-6 ore. Dacă pacientul este conștient, trebuie să i se dea imediat să bea aproximativ două linguri de cărbune medicinal (se poate procura din farmacii; se amestecă într-un pahar cu apă minerală, se poate folosi și apă obișnuită). După aceea, pacientul trebuie provocat să vomite (prin gâdilarea peretelui superior al faringelui cu coada unei linguri). Indiferent dacă voma a fost sau nu provocată cu succes, după 3-4 m minute trebuie să i se mai dea pacientului 2 linguri de cărbune medicinal cu apă. Desigur, trebuie chemat medicul sau pacientul trebuie transportat la spital.
Otrăvire cu substanțe corozive (caustice). Otrăvirea poate apărea din două tipuri de substanțe caustice: din acizi sau alcalii.
În caz de alcalii (sodă caustică, sodă, sare alcalină), mucoasa de pe buze, de pe limbă, din gură, esofag și stomac se desprinde în bucăți, iar saliva care iese este de obicei cu sânge și la atingere este alunecoasă. Buzele și limba se umflă, apar dureri în gât, esofag și stomac, crampe și vărsături. Persoanei accidentate de alcalii trebuie să i se dea apă cu lămâie sau oțet (1-2 linguri de oțet în 5 dl de apă) sau 3%-apă de bor, iar apoi lapte sau 1-2 linguri de ulei alimentar, comestibil.
Semnele intoxicării cu acizi în gură: corodarea și arsurile pe mucoasă (acidul sulfuric provoacă arsuri negre, acidul clorhidric albe, iar acidul azotic galbene). Saliva eliminată este aspră la pipăit și are gust acru.
Bolnavul are dureri mari de stomac, crampe și vomită. Trebuie să i se dea lapte, ulei sau proteine (ouă), toate diluate cu puțină apă. După aceea, să i se dea 1-2 lingurițe (de cafea) de magneziu ars, diluat în jumătate de pahar de apă, astfel încât să bea în înghițituri mici. Persoanele otrăvite cu substanțe caustice nu trebuie în niciun caz să fie provocate să vomite.
Important! când în ceea ce a vomitat bolnavul există sânge, este interzis să se mai provoace voma!
Primul ajutor în caz de electrocutare
Persoana accidentată trebuie scoasă din circuitul electric. Dacă este posibil, conductorul electric trebuie deconectat imediat din circuit prin intermediul întrerupătorului, prin scoaterea siguranței sau prin întreruperea conductorului. Întreruperea se poate face numai cu unelte izolate, de exemplu cu o bucățică de lemn uscat sau, în ultimă instanță, cu un topor cu coadă uscată ori cu clești cu mâner izolat.
În cazuri excepționale trebuie realizat un scurtcircuit. Salvatorul trebuie în mod obligatoriu să aibă grijă de izolarea propriilor mâini și picioare și de aceea trebuie să stea pe o scândură fără cuie, pe cârpe uscate sau pe un scaun. Mâna trebuie protejată, de exemplu, cu mâneca paltonului, cu o batistă uscată, cu mănuși de cauciuc sau de nailon.
Salvatorul trebuie să așeze sub cel accidentat un suport izolator, de exemplu scânduri uscate sau unelte din lemn fără piese metalice, prosoape uscate, plăci PVC. Cel mai bine este dacă rănitul sare singur și în același timp se eliberează de contactul cu curentul, sau dacă salvatorul ridică rănitul după ce s-a izolat în prealabil de pământ. Putem atinge rănitul numai dacă izolarea este impecabilă. Degetele rănitului trebuie îndepărtate individual și cu atenție de la contact și, în același timp, înfășurate într-un prosop uscat sau alte țesături.
Dacă firul electric s-a înfășurat în jurul rănitului, atunci circuitul trebuie întrerupt cu mâini izolate, iar capătul firului aflat sub tensiune trebuie fixat, pentru a nu provoca alte accidente.
Salvarea, firește, trebuie începută imediat și fără condiții, nu trebuie să lăsăm persoana accidentată fără ajutor. După întreruperea curentului, persoana rănită trebuie așezată orizontal, hainele trebuie slăbite, iar partea superioară a corpului trebuie dezbrăcată complet, asigurându-i-se lumină și aer curat. Capul persoanei rănite nu trebuie să atârne, ci trebuie ridicat puțin și așezat ceva sub cap (de ex. o haină împăturită).
Dacă accidentatul se află în stare de inconștiență, trebuie neapărat încercată resuscitarea.
Trebuie verificat între timp dacă gura și nările celui rănit permit trecerea aerului. Trebuie îndepărtate saliva, resturile de mâncare și proteza. Este interzis să se toarne lichid în gură. Dacă rănitul nu respiră, trebuie început imediat respirația artificială. Resuscitarea poate fi sprijinită prin frecarea tălpilor, prin clismă sau prin turnarea alternativă peste piept și abdomen a apei calde, respectiv reci, însă în acest timp respirația artificială nu trebuie întreruptă. Dacă accidentatul își revine, trebuie să avem în continuare grijă de el și să nu-l lăsăm singur. Trebuie să i se dea o băutură caldă (cafea, ceai, alcool etc.), dar trebuie să rămână în poziție semisezândă.
Din experiență, leziunile ușoare și locale pot fi lăsate temporar fără atenție (mai târziu trebuie acordat ajutor medical), numai răniților care sângerează trebuie să li se acorde imediat ajutor medical.
Așchii, rumeguș, particule de praf. Praful, un așchiu sau un insect din ochi îl putem îndepărta trăgând de pleoapa inferioară și ștergând cu tifon curat sau cu o batistă. Dacă obiectul se află sub pleoapa superioară, atunci trebuie apucată pleoapa superioară la mijloc și trasă în față peste pleoapa inferioară, astfel încât genele să atingă suprafața interioară a pleoapei superioare. Dacă în acest fel nu reușim să îndepărtăm corpul străin, nu trebuie să mai încercăm, ci ochiul vătămat trebuie bandajat și trebuie solicitat ajutor medical.
Corpul străin ajuns în nară trebuie să încercăm să-l îndepărtăm astupând cealaltă nară și suflând puternic pe nas. Dacă nu reușim astfel, trebuie solicitat ajutor medical.
Extracția corpurilor străine care au pătruns în ureche trebuie încredințată medicului, deoarece în timpul încercării de îndepărtare putem leza timpanul. Dacă un insect a ajuns în ureche, trebuie să se toarne în ureche (în poziție culcată) o lingură (mică) de ulei, unt topit sau apă și să se țină 10-15 minuta.
Corpul străin ajuns în trahee să încercăm să-l îndepărtăm astfel încât să-i cerem celui rănit să inspire adânc și să-l lovim ușor și încet pe spate, între omoplați. Dacă obiectul blocat în trahee nu este ascuțit, trebuie să i se dea celui rănit apă, apoi miez de pâine (meacă) și alimente pasate. În astfel de cazuri este interzis să se dea mijloace de curățare. Este necesar controlul medical.
Un spin ajuns sub unghie avem voie să încercăm să-l scoatem numai dacă partea care iese afară este suficient de lungă încât să o putem apuca cu o pensetă sau cu o batistă. Dacă scoaterea a reușit, atunci trebuie să lăsăm rana să sângereze puțin, apoi să o ungem cu iod și să punem un bandaj.
Transportarea persoanei rănite
Transportul rănitului nu este o sarcină ușoară; pentru aceasta sunt necesare îndemânare, prudență și forță fizică adecvată. Transportul necorespunzător îi sporește rănițului durerile și îi agravează starea.
În primul rând trebuie stabilit dacă bolnavul se află într-o stare care permite transportul, iar acesta poate fi transportat numai dacă i s-a acordat ajutorul potrivit regulilor de prim ajutor. Înainte de transport trebuie redusă sângerarea, rana trebuie pansată, iar extremitățile fracturate trebuie imobilizate.
Dacă drumul până la spital este mai lung, rănitul ar trebui, dacă este posibil, să fie revigorat cu ceai sau cafea. Administrarea de alcool (coniac etc.) trebuie evitată. În timpul transportului, rănitul trebuie supravegheat și controlat permanent, iar dacă pansamentul sau bandajul de imobilizare se slăbește, trebuie reparat imediat. Dacă apare pierderea cunoștinței sau slăbirea activității inimii, trebuie aplicate metodele corespunzătoare de resuscitare.
Modul de transport depinde întotdeauna de tipul leziunii și de numărul salvatorilor, precum și de tipul mijloacelor de transport disponibile.
Ridicarea și prinderea bolnavului trebuie făcute cu chibzuință, calm și stăpânire de sine. Trebuie evitată orice smucitură. Îmbrăcămintea accidentatului nu trebuie să fie mototolită, iar când îl ridicăm, trebuie să-l ridicăm din partea în care nu este rănit.
Expediere fără mijloace auxiliare
Evacuare doar cu un singur salvator. Dacă accidentatul poate merge, salvatorul trebuie să îl apuce din spate și astfel să îl ajute. Dacă nu poate merge sau este în stare de inconștiență, trebuie evacuat astfel încât salvatorul să îngenuncheze lângă el, să pună o mână sub axilă, iar cu cealaltă să îl apuce sub genunchi, să îl ridice și să îl ducă.
Transport cu doi salvatori. Persoana accidentată care poate merge trebuie susținută din două părți. Dacă nu poate merge, dar este conștientă, trebuie să se țină de salvatorii care o transportă. Persoana accidentată aflată în stare de inconștiență trebuie transportată astfel încât salvatorul mai puternic să o prindă pe sub axile și să-și unească mâinile peste torace, iar celălalt să se poziționeze între picioarele persoanei accidentate și să o apuce pe sub genunchi. Trebuie să o ridice și să o poarte simultan.
Expediere cu mijloace auxiliare
Transportul pe targă. Persoana accidentată trebuie așezată cu grijă pe targă, în poziție culcată. Pentru aceasta sunt necesare două persoane, iar în cazul unei fracturi a membrelor inferioare, trei persoane. Salvatorii trebuie să stea de o parte a persoanei accidentate, să o ridice simultan și să o așeze pe targă.
Ridicarea, punerea în mișcare, oprirea și coborârea tărgii trebuie executate de toți salvatorii simultan, dar nu au voie să meargă în același timp, deoarece ar provoca zguduirea tărgii. Dacă bolnavul trebuie transportat pe o distanță mai mare, este bine ca de ambele părți ale tărgii să fie legată câte o curea pe care salvatorii să o pună pe umeri.
Transportul bolnavului cu mijloace improvizate. Dacă nu avem la îndemână targa, putem confecționa prin improvizație un mijloc de transport. La nevoie, cel accidentat poate fi așezat pe o scară, pe ușile scoase, pe o masă și astfel transportat. Același lucru îl putem face într-o pătură sau într-o prelată de cort. Targa improvizată poate fi făcută și din două saci de aceeași lățime, montând prin marginile inferioare două șipci de lungimi corespunzătoare. În lipsa targii, bolnavul conștient poate fi transportat și pe un scaun. Salvatorii trebuie să se așeze de o parte și de alta a bolnavului, să apuce partea de jos și spătarul scaunului și să-l poarte astfel.
Conținutul cutiei de prim ajutor pe care vi-l recomandăm:
Pachet de pansamente, mediu
com. 2
Pachet de bandaje, mare
com. 2
Bandaj de legare, 10 х 5 m
com. 2
Gază sterilă 1/2 m
com. 2
Vată, 25 g
pachetului 2
Compresă plată tăiată 6 x 6 cm
pachetului 1
Bandaj pentru oprirea sângerării
pachetului 1
Hanzaplast, 4 cm x 1 m
pachetului 1
Foarfece
buc. 1
Protecție pentru foarfecă din sac de pânză
buc. 1
Fiole cu iod
com. 12
Mugure de amoniu
buc. 3
Caiet pentru notițe (40 file)
buc. 1
Manual de prim ajutor
buc. 1