Și în cazul celei mai atente lucrări se poate întâmpla să ne tăiem mâna cu dalta, ca în timpul lucrului cu substanțe chimice să inhalăm un gaz otrăvitor sau, la lucrările de montaj, să cădem de pe scară.
Cele mai frecvente accidente și măsuri de precauție
Arsuri. Locuri, activități și mijloace periculoase: bucătăria, spălătoria, baia; topirea grăsimilor, sudura; fiarele de călcat, sobele, încălzitoarele defecte, reșourile. Materiale deosebit de inflamabile: benzină, eter, alcool, terebentină, mai ales ca mijloace de curățare și mijloace de distrugere a insectelor.
Măsuri de precauție: nu trebuie să adunăm deșeuri, hârtie de ziar, cârpe; nu trebuie să lăsăm cenușa într-o ladă sau coș din lemn; pe aragazuri și sobe vasele pentru gătit trebuie așezate astfel încât mânerele lor (toartele) să nu fie orientate spre exterior; cu mijloacele de curățare inflamabile trebuie procedat foarte atent; focul sau flacăra deschisă nu trebuie lăsate fără supraveghere.
Intoxicare cu monoxid de carbon, fum. Călcatul cu fierul pe cărbuni, soba cu ardere defectuoasă sau soba închisă prea devreme, coșurile de fum defecte.
Măsuri de precauție: coșurile de fum și sobele trebuie controlate și curățate permanent; la călcatul cu fierul pe cărbuni, călcați cu fereastra deschisă; nu se poate fuma în pat; dacă parcăm automobilul în garaj, trebuie apoi lăsat deschis un anumit timp.
Intoxicații cu gaze, explozie de gaz. Defecțiuni ale conductei de gaz de iluminat. manipularea necorespunzătoare a încălzitoarelor de apă (boilere), robinete defecte sau neînchise. Trei tipuri de pericole: explozie, incendiu, intoxicație cu gaze.
Cel mai periculos component al gazului de iluminat este monoxidul de carbon. Semnele intoxicației sunt: paloare, durere de cap, slăbiciune, amețeală, amorțirea membrelor, vărsături, diaree, somnolență, tremurături musculare periodice, pierderea cunoștinței. În cele din urmă, din cauza paralizării organelor respiratorii, poate surveni moartea.
Dacă intoxicația se produce treptat, pe o perioadă mai lungă de timp (de exemplu, dacă gazul mocnește încet și constant în locuință), semnele sunt: culoarea caracteristică palidă, albăstruie-cenușie a feței, slăbiciune musculară, oboseală, convulsii nervoase, tremurături ale gurii, mâinilor și picioarelor, leșin (mai ales la ridicare), slăbirea organelor de auz și de vedere, mers nesigur, scăderea memoriei și a capacității de concentrare, neliniște și scăderea forței voinței.
Măsuri de precauție: dacă simțim miros de gaz, trebuie imediat deschise ușile și ferestrele, încăperea trebuie aerisită mai mult timp, nu se aprinde chibritul, este interzisă pornirea iluminatului electric; robinetul de gaz trebuie închis complet; nu trebuie folosit un furtun de cauciuc pentru conductele de gaz fără inserție din material textil; etanșeitatea instalațiilor de gaz nu trebuie verificată cu flacără deschisă, ci numai cu apă cu săpun!
Dacă boilerul pe gaz (autogeyzir) nu pornește, trebuie imediat închis robinetul pentru apă caldă și așteptat cel puțin 10 minute până când se evaporă întreaga cantitate de gaz degajat. După aceasta, trebuie aprins mai întâi flacăra de aprindere și abia apoi deschis robinetul pentru apă caldă.
Arderea flăcării de gaz trebuie controlată permanent. Dacă flacăra are o culoare gălbuie, cu contururi lungi și șterse, arderea este incompletă. Un aparat cu ardere incompletă nu trebuie folosit. Produsele de ardere ale sobelor cu gaz trebuie evacuate prin coș. Acolo unde acest lucru nu este rezolvat, trebuie acordată o mare atenție aerisirii.
Electrocutare. Instalații defecte, aparate de uz casnic, unelte, conductori fără izolație, întrerupătoare, prize, dulii uzate; în special în bucătărie, în baie, în spălătorie și în pivniță; lămpi portative, reparații neconforme ale siguranțelor defecte (de ex. cu sârmă).
Măsuri de precauție: trebuie îndepărtate toate conductele electrice atârnate liber; nu trebuie folosite întrerupătoare și accesorii slabe și neizolate; orice defect trebuie înlăturat imediat; nu trebuie reparate întrerupătoarele și conductele cu mâinile ude!
Măsuri generale de precauție în atelierul de acasă
Atelierul, mașinile, mijloacele de lucru și mijloacele de protecție trebuie să fie adecvate, durabile și în stare bună de funcționare.
Pardoseala trebuie să fie netedă, dar nu alunecoasă, în stare bună și adecvată pentru menținerea curățeniei.
Locul de muncă trebuie să fie spațios, bine iluminat, cu un spațiu liber de cel puțin 80 cm lățime.
Să folosim numai acele scări care au trepte corecte și solide și care au fost încercate înainte de utilizare! Scările cu un singur braț trebuie asigurate împotriva alunecării. Cele cu două brațe trebuie asigurate cu balamale sau lanțuri, pentru a nu se deschide. La lucrul la înălțime trebuie obligatoriu folosit centura de siguranță.
Aparatele electrice trebuie fabricate și utilizate numai în conformitate cu standardele și reglementările în vigoare.
Iluminatul natural și artificial trebuie să fie suficient și practic fără umbre la locul de muncă și pe mâini, iar în același timp nu trebuie să fie nici orbitor.
Îmbrăcămintea de lucru — mai ales în apropierea mașinilor periculoase — trebuie să fie corespunzătoare. Nu se poartă haine largi cu părți care atârnă liber; șorțurile, eșarfele și cravatele nu sunt permise. Părul trebuie protejat cu o bonetă.
Trebuie folosiți ochelari de protecție și măști dacă există pericol de așchii, scântei și picături de lichide corozive. Împotriva luminii puternice trebuie folosiți, de asemenea, ochelari închiși, conform prescripțiilor.
Gazele inflamabile și explozive, vaporii, precum și praful trebuie îndepărtați cu exhaustoare puternice. Dacă în încăpere există gaze, vapori sau praf inflamabili ori explozivi, nu se admite folosirea încălzirii sau iluminatului cu flacără deschisă. De asemenea, în astfel de încăperi nu trebuie amplasate motoare cu ardere internă sau mașini de șlefuit. Aerisirea unor asemenea încăperi trebuie tratată cu deosebită atenție. Dacă există mijloace și dispozitive (manuale) pentru stingerea incendiilor, acestea trebuie să fie întotdeauna în stare bună de funcționare, iar manevrarea lor să fie exersată periodic.
Este interzisă acumularea materialelor autoaprinzătoare, a talașului și a cârpelor unse cu grăsime!
Pe părțile mobile ale mașinilor trebuie montate asemenea apărători încât să excludă și posibilitatea accidentală de atingere reciprocă a acestor părți.
Primul ajutor după accident
Oprirea hemoragiei externe. Cel mai important este să se închidă arterele lezate și rana să fie protejată de infecție cu un pansament corespunzător (fig. 1). Nu trebuie înlăturate de pe rană resturile de sânge și nici rana nu trebuie turnată sau spălată cu lichide. Un pansament bine aplicat reduce durerile accidentatului. Persoana cu hemoragie externă trebuie să se așeze sau să se întindă, iar partea corpului care sângerează trebuie ridicată. Materialele necesare pentru primul ajutor sunt: tifon steril, vată și bandaje. Dacă rana sau zona din jurul ei este murdărită cu praf, noroi sau alte substanțe infectante, atunci rana trebuie ștearsă cu tifon steril (sau clătită cu peroxid de hidrogen), iar locul din jurul rănii uns subțire cu iod 5%-nic (dacă nu există iod, atunci cu alcool sau colonie).
Trebuie deosebită sângerarea capilarelor, a vaselor conducătoare și a arterelor principale (vasele pulsatile).
Sângerarea capilară mai redusă se oprește cu un simplu pansament de acoperire (fig. 1, 1. partea). Sângerarea mai abundentă se oprește cu un pansament compresiv. Pe rană se aplică tifon steril, iar peste tifon vată. Apoi se formează un „tampon”, tifon sau vată înfășurată în tifon și modelată în formă de bilă (de mărimea unei nuci, a unui ou sau a unui pumn, în funcție de mărimea rănii), care se pune peste vată, după care totul se bandajează ceva mai strâns. (Direct pe rană nu trebuie pusă vată!) Dacă sângele pătrunde prin pansament, nu trebuie scos acesta, ci se aplică un alt pansament peste el! Pentru pansarea rănilor sunt cele mai potrivite așa-numitele prime pansamente, alcătuite din tifon steril (sub formă de tampon) și un bandaj steril. Sângerarea din vasele mari ale membrelor se oprește prin aplicarea garoului deasupra rănii (fig. 1, 2. partea).
Leziunea arterei principale se poate recunoaște prin faptul că sângele iese în jet puternic și are o culoare roșu foarte intensă. În cazul lezării vaselor de susținere, în funcție de dimensiunea plăgii, sângele iese din rană în jet sau doar curge ușor. În ambele cazuri, sângerarea o putem opri numai prin aplicarea unui pansament. Sângerarea membrelor se oprește mai ușor dacă partea care sângerează este ridicată (fig. 1, 3. parte) și dacă este bandajată strâns, pornind de la extremitate spre corp. Această procedură este necesară în special dacă rănitul a pierdut mult sânge, deoarece astfel vom restabili tensiunea arterială normală. Bandajul compresiv, în cazul sângerării arterei principale, trebuie așezat între inimă și locul rănit, iar în cazul sângerării vaselor de susținere, pe partea extremității orientată spre degete. Înainte de a bandaja rana, partea rănită trebuie ridicată puțin, deoarece astfel sângerarea se va reduce. Pentru garoul de oprire a sângerării cele mai potrivite sunt: o bandă lată de cauciuc sau un tub de cauciuc. O regulă importantă este ca garoul să fie aplicat numai dacă nu am reușit să oprim sângerarea printr-un pansament protector sau compresiv. În plus, este foarte important ca garoul să nu fie lăsat mai mult de 1-1,1/4 ore pe picior sau pe braț, deoarece acestea vor amorți. (Aceasta înseamnă că este necesară intervenție medicală rapidă sau rănitul trebuie trimis imediat la spital). În cazul sângerării foarte grave trebuie încercată oprirea sângelui prin apăsarea cu degetele (figura 1, 4. parte), în cazul lezării arterei principale între inimă și locul rănit, iar la vasele de susținere către periferie. Sângerarea arterei principale de la nivelul gâtului poate fi oprită până la sosirea medicului numai prin apăsarea cu degetele. Bolnavului care a pierdut mult sânge, dacă este conștient și nu are reflex de vomă, trebuie să i se dea cafea sau ceai și să i se facă o clismă cu soluție călduță de sare de bucătărie.
FIGURA 1
Oprirea sângerării nazale. Bolnavul trebuie așezat în poziție șezândă, capul trebuie dat pe spate și cartilajul nasului trebuie apăsat cu degetul mare timp de 10-15 m min. Dacă în acest fel nu reușim să oprim sângerarea, orificiile nazale trebuie umplute cu tifon curat sau vată, capul trebuie aplecat în față și în această poziție trebuie așteptat până când sângerarea se oprește.
Arsuri. La persoana căreia i s-a aprins îmbrăcămintea, trebuie pusă o pătură groasă sau un palton și turnată apă peste ea. Pe rana de arsură trebuie pusă o compresă de tifon sau o bucată moale de pânză îmbibată cu cremă grasă sau uleioasă, apoi un bandaj. Zonele arse nu trebuie atinse cu degetele, nici cu vreun obiect (să fie spartă bășica etc.) până când nu sosește medicul.
În cazul arsurilor provocate de acizi tari, acidul trebuie șters, locul trebuie clătit imediat cu apă, apoi se pune pe el o compresă de tifon îmbibată cu unguent și un bandaj.
Contuzie. Locul contuziei este dureros, umflat și de culoare roșie. Dacă pielea este lezată și zgâriată, trebuie unsă subțire cu alcool sau iod și aplicat un bandaj.
Luxație. Leziunea ligamentelor care fixează și protejează articulațiile este însoțită de dureri, dar nu la fel de puternice ca în cazul dislocării. Prim ajutor: repaus și comprese reci.
Luxație. Poziția anormală a capetelor oaselor în articulații după o accidentare este însoțită de dureri mari. Forma articulației se schimbă și accidentatul nu se poate mișca. Un profan nu trebuie să încerce să așeze la loc o articulație luxată, deoarece astfel nu va face decât să agraveze situația. Accidentatul trebuie așezat într-o poziție de repaus și chemat medicul. Dacă articulația luxată este repusă repede, bolnavul se va vindeca mai repede.
Leziuni ale oaselor. Fractura osoasă este întreruperea continuității osului. Bolnavul nu poate mișca partea lezată a corpului, nu poate, de exemplu, să stea pe piciorul fracturat. Fractura osului poate avea grade diferite: fisuri, fracturi cu mici fragmente rupte, ruptură sau fisură și, în cele din urmă, fractură deschisă. Dintre toate leziunile, cea mai gravă este fractura deschisă, care implică și pericolul de infecție. De aceea, pe locul lezat se aplică o compresă sterilă. Dacă stabilim, sau există suspiciunea că este vorba despre o fractură osoasă și dacă putem asigura rapid ajutor medical, cel mai bine este să așezăm bolnavul în poziție culcată și să așteptăm medicul. Dacă, însă, trebuie transportat bolnavul, atunci trebuie să imobilizăm piciorul lezat (fig. 2). Dezbrăcarea bolnavului trebuie începută pe partea unde nu există leziune (îmbrăcarea se face în ordinea inversă). Îmbrăcămintea trebuie desfăcută la cusături, având grijă să nu mișcăm inutil partea lezată a corpului. Imobilizarea brațului se face astfel încât brațul să fie fixat de piept. Acest lucru este posibil și fără legare (fig. 2, 1. parte), sau cu un bandaj, respectiv cu o batistă de pânză (fig. 2, 2. parte). În cazul fracturii piciorului, piciorul lezat se fixează de cel sănătos. Dacă nu suntem siguri că este vorba despre o fractură (poate fi și o luxație), totuși trebuie să procedăm ca și cum ar fi o fractură. Osul fracturat trebuie imobilizat împreună cu cele două articulații vecine: brațul fracturat împreună cu încheietura mâinii și cu cotul; piciorul fracturat împreună cu genunchiul și glezna (fig. 2, 3. parte). Mijloacele de imobilizare pot fi un băţ, o scândură mai solidă sau orice obiect plan. Toate aceste mijloace trebuie înfășurate mai întâi într-o țesătură.
FIGURA 2
Până la acordarea primului ajutor, membrul fracturat trebuie sprijinit pe o suprafață plană (fig. 2, partea 4).
Intoxicația cu monoxid de carbon poate apărea: din sobe defecte sau închise necorespunzător; în garaj, de la automobile; la mocnirea gazului (conducte defecte, ventile, ardere necorespunzătoare a flăcării etc.). Semnele inițiale ale intoxicației: durere de cap, amețeală, greață, reflex de vomă. Mai târziu apare un grad atât de mare de slăbiciune încât bolnavul nu poate merge și, în ciuda faptului că este conștient, nu se poate salva. Respirația este întâi accelerată, iar mai târziu persoana vătămată începe să se sufoce și respirația devine mai ușoară. Pe cel afectat trebuie să-l scoateți imediat la aer curat (iar încăperea să fie aerisită); dacă este conștient, trebuie să i se spună să respire adânc și, dacă poate înghiți, să i se dea cafea tare sau ceai. Dacă este în stare de inconștiență, trebuie aplicată respirația artificială.
Intoxicația cu dioxid de carbon. Aceasta este, de fapt, sufocare din cauza lipsei de oxigen. Apare în pivnițe adânci la fermentarea vinului, în conductele de canalizare și la coborârea în fântâni vechi. Salvatorul trebuie să aibă mijloace de protecție (alimentare cu oxigen) la intrarea în aceste încăperi, iar dacă nu există astfel de mijloace, atunci trebuie să lege în jurul taliei o sfoară rezistentă, al cărei capăt este ținut de cei aflați în afara încăperii, să inspire adânc la intrare și să încerce să salveze, respectiv să scoată persoana accidentată fără a respira.