Casă de familie
Dificultățile inițiale ale construcției
Cel care a căpătat deja suficientă experiență în lucrări mai mici de construcții, ca meșter în casă, va aborda mai ușor construirea unei case de locuit sau a unui apartament. Aici nu este vorba despre faptul că el însuși execută construcția, deoarece aceasta este o lucrare care necesită specialiști anumiți. Dar este cu siguranță bine ca și >>investitorul<< să fie informat în aceste lucrări și, la chestiunile mai simple, să participe chiar el, iar eventual și membrii familiei sale sau prietenii. Aici va fi vorba tocmai despre participarea la construcțiile »mari«, adică despre pregătirile pentru construcție.
Pentru construcții este necesar mai întâi să se asigure terenul. Nu este suficient ca înainte de cumpărare doar să «priviți» terenul. Pentru a asigura cele mai bune condiții pentru viitoarea clădire, este necesar să se obțină informații despre mai multe aspecte legate de teren. Este recomandabil să consultați un specialist înainte de cumpărare. Poziția terenului, relieful, panta, compoziția și caracterul terenului, condițiile terenului, direcțiile vânturilor, dimensiunile și forma terenului, flora existentă pe teren, poziția și starea drumurilor de acces și a utilităților sunt factori foarte importanți și influențează în mod esențial proiectarea și executarea lucrărilor în timpul construcției. (De ex., nivelul ridicat al apelor subterane va necesita lucrări suplimentare de hidroizolație, iar pe terenul stâncos lucrările pentru realizarea fundațiilor sunt îngreunate). Analizând acești factori se poate dovedi că terenul «mai ieftin» este, de fapt, «mai scump».
Înainte de cumpărare trebuie cercetat și »statutul juridic« al terenului. Trebuie verificat în cărțile funciare dacă terenul este într-adevăr liber pentru vânzare și dacă nu este cumva grevat de datorii, ipotecă etc. Este posibil să existe reglementări speciale privind terenul, cum ar fi, de exemplu, dreptul, respectiv obligația de a acorda trecere altor utilizatori, trecerea apei sau a conductelor de apă, exproprierea. construirea de drumuri sau alte condiții (fig. 1). După consultarea cărților funciare trebuie să ne adresăm organului competent din comună pentru a obține informații despre posibilitățile de construire pe teren. Acolo vom afla ce fel de clădire avem voie, respectiv trebuie, să construim în acel loc (parter, cu etaj etc.), dacă se poate construi deloc, care sunt planurile urbanistice de perspectivă ale împrejurimilor (unde se vor construi grădinița, creșa, magazinele etc.). Dacă rezultatele examinării detaliate a terenului sunt favorabile și dacă situația din cărțile funciare este în ordine, iar opinia organului competent pentru construcții este de asemenea favorabilă pentru noi, adică nu există factori restrictivi sau astfel de împrejurări care ar mări costurile de construcție, putem cumpăra terenul respectând reglementările pentru cumpărare și pentru înscrierea terenului. Aceste informații preliminare detaliate ne vor scuti de dezamăgiri ulterioare și de cheltuieli inutile, ba poate chiar și de faptul că planul de construcție să eșueze complet.
FIGURA 1
După cumpărarea terenului este necesară autorizația de construire. Scopul acestei autorizații este ca edificarea clădirii să se facă în conformitate cu reglementările existente și ca proprietarul care are dreptul de a construi să realizeze construcția astfel încât să nu împiedice interesele proprietarilor vecini și ale comunității. Cel care execută construcția fără autorizația de construire prevăzută, în mod neprofesional, trebuie să țină cont de faptul că imobilul îi va fi demolat forțat, pe cheltuiala sa.
Împreună cu cererea pentru autorizația de construire trebuie anexat și extrasul din cartea funciară ca dovadă că solicitantul este proprietarul deplin al terenului. De asemenea, este necesar să se procure planul de situație al terenului, precum și proiectul clădirii (situație și detalii) cu descriere tehnică. Este recomandabil să se obțină informații de la autoritatea competentă și cu privire la condițiile proiectului (scara, numărul de exemplare etc.) atunci când strângem informații despre teren. Proiectele necorespunzătoare reprezintă adesea o problemă serioasă. Proiectele pot fi elaborate numai de instituții, respectiv persoane autorizate în acest sens. Nu intenționăm să influențăm viitorii »investitori«, dar atragem atenția că, la organizațiile de proiectare mai mari, se pot obține proiecte tip gata făcute, relativ ieftine, moderne și economice, realizate în mai multe variante, astfel încât pot satisface cerințe variate. Pe baza acestor proiecte se pot obține mai ușor autorizații de construire care dispun de deviz de lucrări și deviz estimativ.
La construirea propriei case, fiecare om are propriile idei. Aceste idei pot fi corecte și realiste, dar multe dintre ele sunt nerealiste, deoarece sunt imposibil de realizat, neeconomice și depășite, iar adesea și de prost gust. Proiectantul, la întocmirea proiectului, trebuie să respecte anumite prescripții federale, norme și reglementări privind proiectarea (de ex. accesul la WC nu poate fi din bucătărie, suprafața minimă a camerei este prevăzută, înălțimea minimă a încăperilor interioare, amplasarea încăperilor, finisajele, suprafețele ferestrelor etc. nu pot fi alese după dorință), dar în același timp trebuie să satisfacă și cerințele persoanelor, respectiv ale proprietarului. Trebuie apreciate propunerile oportune și economice ale proiectanților privind utilizarea elementelor tipizate (grinzi, uși, ferestre etc.).
Interesele și aspectele individuale pot ieși cel mai bine în evidență la alegerea și conceperea fațadei, la gruparea încăperilor, a sistemului de încălzire, a teraselor, subsolurilor, anexelor și altele asemenea. Atragem atenția că autoritatea competentă nu va elibera autorizația de construire pe baza unor proiecte neprofesionale și neeconomice, care nu sunt conforme cu reglementările pentru construirea locuințelor, tocmai din cauza intereselor investitorului.
După ce am obținut autorizația de construire, trebuie să ne pregătim cu grijă pentru construcție. O bună pregătire ne va scuti de lucrări inutile ulterioare. În paralel cu procedura de obținere a autorizației de construire, trebuie încredințată cuiva întocmirea devizului și a devizului estimativ. Pe baza devizului și a devizului estimativ putem stabili cantitatea necesară de materiale de construcție (luând în considerare și pierderile necesare). Aceste documente sunt necesare și pentru obținerea unui împrumut pentru construcție. Dacă am obținut și împrumutul necesar (sau numerarul pentru începerea construcției), urmează aprovizionarea cu materiale de construcție.
Materialul este cel mai bine procurat de la o întreprindere comercială. Există și posibilitatea de a cumpăra material deja folosit — ceea ce este considerabil mai ieftin — dar despre aceasta trebuie neapărat să vă sfătuiți cu un specialist (și să cumpărați împreună). Anume, cărămizile murdare cu mortar vor crea ulterior dificultăți la zidire și tencuire, deoarece vor „transpira” prin tencuială și vopsea. În grinzile de lemn, parchet, dușumele de corabie se pot ascunde ciuperci și insecte, care după un an-două pot provoca pagube uriașe. Pentru unele țigle este necesară o dublă cantitate de șipci, astfel încât este posibil ca o acoperire ieftină a acoperișului să ajungă ulterior mai scumpă. De asemenea, calcarul moale, folosit, nu rezistă la îngheț, astfel că nu îl vom putea utiliza pentru zidărie și pentru fundații. În general, trebuie să fim foarte prudenți, fie că este vorba de materiale noi sau vechi, adesea ieftine, pentru construcții. Trebuie întotdeauna cerute și păstrate documentele care dovedesc proprietatea, iar toate celelalte facturi și documente trebuie de asemenea păstrate cu grijă.
Înainte să sosească primul transport de materiale, multe lucruri mai trebuie puse la punct pe teren. Dacă terenul nu este încă împrejmuit, după corelarea limitelor cu vecinii și cu datele oficiale trebuie ridicată gardul. Gardul spre stradă și partea laterală dreaptă, precum și jumătatea dreaptă a gardului din spate, privite toate dinspre stradă, trebuie realizate de noi. Gardul lateral stâng și jumătatea stângă a gardului din spate aparțin vecinului din stânga, respectiv vecinului din spate. Prin obținerea documentelor oficiale privind împrejmuirile vom evita eventualele dispute ulterioare, poate chiar și procesele. În direcția transportului materialelor de construcție este recomandabil să se realizeze doar un gard provizoriu și mobil.
Condiția de bază pentru construcție este existența apei la fața locului, deoarece transportul apei este costisitor și complicat. Dacă am forat o fântână iar apa este sulfuroasă, amară, sărată sau urât mirositoare, trebuie căutat ajutorul unui specialist pentru forarea unei fântâni corespunzătoare (adânci) sau pentru neutralizarea apei. Apa agresivă sau murdară nu poate fi folosită la construcție, deoarece după scurt timp va deteriora betonul sau mortarul. Trebuie să se excaveze și groapa pentru var, astfel încât să nu încurce transportul și să fie suficient de departe de viitorii pereți. Baza gropii poate fi 3 x 2 m, iar adâncimea 1,5 m.
Este necesară și o clădire pentru depozitarea materialelor, a uneltelor, precum și pentru schimbarea hainelor. În acest scop trebuie ridicată o colibă provizorie cu baza de 3 x 3m din lemn, stuf sau cărămidă, cu posibilitatea de închidere. Dar este mult mai bine să se construiască din timp una dintre clădirile auxiliare, de exemplu un șopron pentru combustibil, pentru care, de asemenea, avem autorizație de construire, și să o folosim pentru depozitare. Nu trebuie să uităm nici construirea unei toalete într-un loc îndepărtat de apă. După aducerea uneltelor și a materialelor auxiliare (cleme de tâmplărie, frânghii etc.) putem începe organizarea transportului materialului de construcție.
Camionul trebuie închiriat astfel încât să fie exploatat la capacitate maximă. Pentru materiale vrac trebuie solicitate autobasculante. Trebuie să evităm transportul ieftin, dar nepermis. Materialul adus trebuie depozitat în apropierea viitoarei clădiri, astfel încât să nu împiedice transportul ulterior, deoarece în acest fel vom evita mutările inutile. Cimentul trebuie păstrat sub acoperiș sau acoperit, cărămizile așezate prin legare, fără pericol de accidentare, nisipul și pietrișul împrejmuite cu cărămizi (pentru a preveni împrăștierea). Stingerea varului este cel mai bine să fie încredințată unui specialist.
După aceasta putem „marca” amplasamentul clădirii. Aceasta o va face maistrul executant. El va stabili poziția exactă a clădirii pe teren, poziția colțurilor și datele privind cotele de înălțime. Din locul unde va fi construită clădirea trebuie îndepărtate buruienile și humusul (pentru o eventuală utilizare ulterioară). Terenul de construcție trebuie să fie orizontal, pentru ca maistrul să poată determina cu sfoara poziția fundațiilor. Lățimea șanțurilor pentru fundații se marchează cu țăruși. Putem participa, sub supravegherea maistrului, și la aceste lucrări, iar săparea șanțurilor este în întregime sarcina noastră. Pe terenul afânat sunt necesari popi, iar pe solul tare trebuie să executăm șanțurile exact după dimensiunile date, prin cioplirea pereților laterali. Să încercăm să nivelăm pământul excavat la fața locului, 1-2 m de șanț, dar de cele mai multe ori este necesar să fie transportat. Transportul pământului este cel mai bine rezolvat ca transport de retur al camionului care aduce materialul de construcție. După săparea șanțurilor, cel mai bine este să se înceapă imediat execuția fundațiilor (pentru ca ploaia să nu deterioreze șanțurile) (fig. 2).
FIGURA 2
Construcții
Adâncimea fundației trebuie să fie în orice caz de cel puțin 30 cm sub nivelul terenului, sub limita de îngheț. Cea mai rapidă și totodată cea mai economică fundație este așa-numita „piatră plutitoare”, pe care, după îndrumările meșterului, o putem realiza și singuri. Fundația din cărămidă este foarte scumpă și poate fi executată doar de un specialist. În locurile deluroase, cea mai potrivită va fi fundația zidită din piatră. După realizarea fundației pereților exteriori principali, trebuie executate fundațiile pereților mijlocii și de compartimentare.
Pe baza celor anterioare, prin muncă atentă, am realizat deja fundațiile necesare. Pentru o bună izolație, meșterul va monta două straturi de plăci izolatoare bituminoase 150, iar trei straturi de bitum cald vor asigura închiderea completă. Trebuie acordată atenție și faptului că izolația să fie cu 3–10 cm mai lată decât peretele și ca la îmbinări să existe cel puțin 15 cm suprapunere. Izolația orizontală a pereților de bază trebuie să se lege peste tot cu izolațiile orizontale ale pereților intermediari și cu izolațiile de sub pardoseală. Mulți neglijează izolarea atentă, însă izolația este una dintre condițiile de bază pentru utilizabilitatea clădirii (fig. 3)
FIG. 3
Începutul pereților principali exteriori, al pereților principali interiori și al pereților de compartimentare trebuie să fie cel puțin cu 30, iar și mai bine cu 40 cm, deasupra nivelului terenului din jur, în apropierea nivelului prevăzut al pardoselii. Meșterului, care organizează lucrările și așa-numitele lucrări de precizie, îi putem fi de mare ajutor în timpul zidirii. De aceea este recomandabil ca zidirea, una dintre operațiunile care necesită multă muncă, să fie bine pregătită și planul desfășurării ei să fie elaborat în detaliu și cu grijă.
Indiferent de materialul pe care îl folosim pentru zidărie, cărămizi, cărămizi cu goluri, blocuri, piatră spartă rezistentă la îngheț sau piatră nobilă prelucrată, următoarele reguli de aur vor fi valabile pentru orice zidărie.
- Să nu ne străduim să facem totul singuri! O calitate bună a zidariei poate fi asigurată numai de personal calificat. Dacă nu am învățat meseria de zidar, atunci să ajutăm la transportul cărămizilor, la adăugarea, amestecarea și transportul mortarului, la transportul schelelor etc. (fig. 4).
IMAGINE 4
2. Lățimea portantă necesară a zidului este stabilită de specialist încă din faza de proiectare. Grosimea necesară pentru izolația termică depinde de materialul zidului, iar valoarea minimă a acestei mărimi este reglementată prin prescripții, în concordanță cu preluarea încărcărilor. Nu trebuie să economisim cu orice preț la grosimea zidurilor, deoarece vom avea ulterior costuri mai mari de încălzire; în plus, în zidurile subțiri pot apărea condensări de vapori de apă, ceea ce este dăunător sănătății și degradează zugrăveala și mobilierul. Pentru condițiile noastre de temperatură sunt de dorit zidurile din cărămidă cu lățimea de 38 cm (fără tencuială). Zidurile din piatră trebuie să aibă cel puțin 50 cm lățime (și din cauza preluării încărcărilor). Există și diverse alte combinații de ziduri, dintre care cea mai cunoscută este combinația dintre cărămizi golite așezate longitudinal și cărămizi mai mici așezate pe cant. Grosimea acestor ziduri este de 33 cm, dar necesită o execuție foarte atentă. Un zid bun este perfect vertical, iar elementele sale sunt dispuse cu legătură. La zidurile din cărămidă trebuie acordată o atenție deosebită și faptului că rândurile de cărămizi să fie așezate uniform și orizontal. Pentru a păstra dimensiunile în timpul zidirii, trebuie folosite capre, rigle, sfori, fir cu plumb și trebuie controlată frecvent corectitudinea zidirii (cel puțin după 2-3 rânduri).
3. Golurile orizontale și verticale (la piatra cioplită, cele oblice) trebuie să fie de aproximativ 1 cm și aceste goluri trebuie umplute bine cu mortar. Calitatea mortarului este stabilită de specialist; de obicei se folosește mortar de marca H4 sau H6. Pentru zidirea stâlpilor și a coșurilor de fum este necesar un mortar întărit cu ciment. Mortarul trebuie amestecat foarte atent, astfel încât să nu existe în el bulgări de nisip și var. La prepararea mortarului trebuie folosit var vechi și nisip fără argilă, fără mâl și fără impurități.
4. La zidire, peste o înălțime de aproximativ 1 m sunt necesare deja schele. Schelele pot fi realizate numai de muncitori calificați în acest scop sau se execută pe baza instrucțiunilor maistrului, iar materialul pentru schele trebuie să fie complet corespunzător, cu podină adecvată. Pe schele trebuie montate scânduri de acces cu șipci pentru prevenirea alunecării. Caseta pentru mortar trebuie umplută astfel încât, în timpul transportului, să nu aibă loc risipirea. Având în vedere că la zidire se consumă o cantitate mai mare de mortar, pentru fiecare zidar trebuie pregătite două casete.
5. Nu trebuie să permitem dezordinea pe șantier! În timpul lucrului și după terminarea lui trebuie curățate schelele, pentru ca mortarul de pe pardoseală să nu facă priză. Trebuie curățate și lăzile pentru mortar și pregătit doar atâta mortar cât va fi folosit în ziua respectivă. Trebuie strânși cărămizile căzute și curățat terenul de resturi, pentru a elibera căile de transport. Cărămizile trebuie aduse și așezate astfel încât să fie la îndemâna zidarului, având grijă ca grămada să nu se prăbușească și să cadă.
6. Randamentul unui zidar este montarea a 800-1000 cărămizi în opt ore. Dacă munca este organizată astfel încât un muncitor așază mortarul, altul aduce cărămizile, al treilea (maistrul) așază, respectiv zidește, iar ceilalți (membrii familiei) asigură aprovizionarea cu materiale, este posibil să se monteze în opt ore și 7000 cărămizi. În acest mod, pereții principali ai unei case de familie pot fi terminați în 4–5 zile. O atenție deosebită trebuie acordată executării corecte a îmbinărilor zidurilor, colțurilor, ramelor deschiderilor, ajustării lor atente și ajustării legării.
7. Grosimile pereților de compartimentare pot fi 6, 10, 12 și 25 cm (în funcție de cerințele construcției și ale compartimentării). Execuția pereților de compartimentare trebuie realizată de un specialist, deoarece acești pereți trebuie îmbinați în șanțurile pereților principali, iar pereții de compartimentare din blocuri trebuie prevăzuți și cu armări. Să observăm că grosimea pereților din blocuri ai încăperilor »umede« (baie, bucătărie) să fie de cel puțin 10 cm, deoarece ulterior, la executarea șanțurilor necesare, pereții de 6 cm se vor deteriora.
8. Și, la final, câteva cuvinte despre protecția sănătății participanților la construirea unei case familiale. La locul de muncă trebuie asigurată posibilitatea de spălare, o mică încăpere pentru depozitarea și uscarea hainelor de lucru transpirate, ulei de protecție solară (pentru bronzare) și cremă grasă pentru îngrijirea pielii. Mâinile bătătorite și roase de mortar trebuie spălate cu grijă, rănile trebuie dezinfectate, iar bătăturile trebuie unse. Împotriva expunerii excesive la soare – în special cei care nu sunt obișnuiți cu munca fizică grea – trebuie să folosească ulei de bronzare, pălărie cu boruri largi și îmbrăcăminte ușoară. Copiii trebuie îndepărtați de pe șantier, de la groapa pentru stingerea varului. Astfel de locuri, atrăgătoare pentru joacă, trebuie împrejmuite și amenajate.
Material de construcție clasic, cărămida este foarte importantă, astfel că am dedicat două imagini acestui material pentru a-i prezenta caracteristicile, respectiv »normele de utilizare« (fig. 5 și fig. 6).
FIGURA 5
Cifrele din casetele mici arată câte bucăți de cărămidă sunt necesare pentru 1 m2 de zid cu grosimi diferite, realizat din cărămizi de dimensiuni diferite. Cei care construiesc singuri vor putea calcula ușor suprafețele pereților încăperilor planificate. Calculul volumului pereților este deja mai complicat și tocmai de aceea am stabilit raportul dintre numărul de bucăți și suprafața peretelui (în mod excepțional am indicat numărul necesar de cărămizi pentru un stâlp de înălțime 1 m).
La stabilirea acestor date am luat în calcul și spațiul ocupat de mortar, iar acolo unde numărul de bucăți pentru 1 m2 nu era un număr întreg, am rotunjit în sus.
FIGURA 6
Atragem atenția constructorilor asupra faptului că numărul necesar de cărămizi la colțuri pentru legarea reciprocă a zidurilor lipsește dacă efectuăm calculul pe baza suprafețelor interioare. Din acest motiv, lungimea unui zid din ansamblu trebuie mărită cu valoarea grosimii zidului. Cărămizile așezate în rânduri reprezintă doar o grămadă de material; numai prin legarea cu mortar vor deveni un zid. Mortarul este un amestec de var stins, nisip, apă și ciment, cu consistența smântânii.
Aplicarea diferitelor tipuri de mortar
Mortar de clasa H4 - pentru pereți cu încărcare redusă.
Mortar marca H6 - pentru fundații mai puțin solicitate din cărămidă și piatră, pentru coșuri de fum, pentru pereți despărțitori și pentru bolți.
Mortar marca H10 - pentru pereți portanți cu grosimea de 25 cm și mai puțin și pentru stâlpi cu secțiuni mai mici de 0,1 m2
Mortar marca H25 - pentru pereții principali ai spațiilor de subsol ale clădirilor.
Mortar marca H50 - pentru stâlpi din cărămidă cu armare în cazul apelor subterane »agresive«.
Mortar marca Н80 - pentru cazul apelor subterane »agresive«.
Mortar marca H90 - pentru cazul apelor foarte »agresive«.
Pe lângă aceste aspecte, desigur, sunt determinante cerințele privind rezistența.
Compoziția diferitelor tipuri de mortare
H10: 1,00 m3 nisip, 250 kg ciment marca 300 sau 0,25 m3 var
200 kg ciment de marca 400
Н25: 1,00 m3 de nisip, 350 kg de ciment marca 300 sau 0,10 m3 de var
300 kg ciment de marca 400
H4: 1,00 m3 nisip 0,25 m3 var
H4f/100h: 1,00 m3 nisip 100 kg cem. marca 300 0,25 m3 var
H4f/75n: 1,00 m3 nisip 75 kg cem. marca 400 0,25 m3 var
H4f/50 o: 1,00 m3 nisip 50 kg cemat. marca 500 0,25 m3 var
Н6: 1,00 m3 nisip 175 kg cem. de marca 300 sau 0,25 m3 var
150 kg kg de cem. marca 400
VP/100h: 1,00 m3 nisip 100 kg cem. marca 300 0,33 m3 var
а/250 h: 1,00 m3 nisip 250 kg marca de ciment 300 —–
o/225n: 1,00 m3 de nisip 225 kg cment. marca 400 —–
Varul cu bulgări sau varul neamestecat și stins necorespunzător va provoca cratere pe zid sub formă de urme de granule.
Câteva tipuri de beton
Este bine să cunoaștem caracteristicile și câteva tipuri de beton, cu mențiunea că rezistența materialului principal de legătură, cimentul, crește odată cu mărirea numerelor (200, 300, 400, 500). Marcajul betonului de la B50 la В500 indică, la rândul său, rezistența sa la compresiune. Iată câteva tipuri pentru «sortiment»:
В - 50: 1,20 m3 pietriș 150 kg ciment marca 300 sau 110 kg ciment marca 400
B - 70: 1,20 m3 de pietriș 190 kg de ciment marca 300 sau 150 kg de ciment marca 400
B - 100: 1,20 m3 de pietriș 250 kg ciment de marca 300 sau 200 kg ciment de marca 400
В - 140: 1,20 m3 pietriș 270 kg ciment de marca 300 sau 250 kg ciment de marca 400
B - 200: 1,30 m3 pietriș 278 kg ciment de marca 500
Dacă am făcut deja o mai bună cunoștință cu cărămizile și mortarul, să menționăm și faptul că modul de legare a cărămizilor prin așezarea lor cu lungimea în direcția lungimii zidului se numește strat pe lungime (fig. 7, partea 1). Mai există și stratul pe muchie (fig. 7, partea 3) și așa-numitul strat „militar” (fig. 7, partea 4) în variantă cu un singur rând.
Cărămizile pot fi jumătățite pe lungime și pe lățime, însă adesea sunt necesare bucăți de 1/4 și 3/4-e. Cu acestea se formează stâlpii. Este foarte important ca stratul superior de cărămizi să fie deplasat cu o jumătate de modul față de stratul aflat dedesubt. Această legătură asigură rezistența zidului. Este important și ca mortarul să existe nu numai între straturile individuale, ci și între cărămizile individuale din strat, în sens lateral (fig. 7, partea de jos).
FIGURA 7
Pe straturile gata executate trebuie aplicat cu mistria un strat uniform și fluid de mortar, cu grosimea de aproximativ 1 cm, iar pe acest strat se așază cărămizile (3), iar pe capetele cărămizilor trebuie, de asemenea, aplicat mortar (2). Cărămizile așezate trebuie aduse mai întâi la locul lor prin lovituri de sus (4), apoi și din lateral (5) (lovind capătul care nu a fost uns cu mortar). Mortarul fluid va pătrunde și în rosturile verticale, realizând astfel o bună îmbinare.
Pentru înjumătățirea cărămizilor este util să se marcheze lungimea pe mânerul ciocanului și astfel vom putea indica ușor locul de tăiere pentru jumătate sau sfert de cărămidă. La locul de tăiere trebuie trasată o linie mai adâncă pe ambele părți ale cărămizii și, prin lovire în mijlocul părții care se dorește a fi desprinsă, cărămida se fracturează. La această operațiune, cărămida trebuie ținută în mâna stângă.
Pentru tencuire este nevoie de și mai multă experiență decât pentru tăierea cărămizilor. A turna conținutul mistriei pe perete dintr-o singură mișcare a mâinii va fi greu de învățat de către cineva care se ocupă rar de meseria de zidar. De aceea, este mai bine ca mortarul să fie pus pe o dreaptă de întins mai mare și apoi, pornind de la capătul inferior al peretelui - ținând dreapta de întins orizontal și la un unghi de aproximativ 20° față de perete - printr-o apăsare ușoară pe perete să se aplice mortarul pe suprafață (fig. 8).
IMAGINE 8